Momentul surprins în fotografia acesta a reprezentat pentru mine posibilitatea de a fi fericită, deși nu eram conștientă de asta când s-a întâmplat – posibilitatea de a simți bucurie, care nu vine prin lentila exteriorului. Da, a venit prin șocul frigului, absolut brutal, pentru că asta aveam nevoie atunci – să-mi șochez întreaga ființă, să mișc tot zgomotul din mine pentru a avea câteva clipe acces (și) la această stare de bine, nedeterminată și neinfluențată de nimeni.
E plăcut și eliberator să fiu independentă emoțional, acest lucru fiind-mi total străin până în acest moment. Fotografia surprinde exact asta – posibilitatea, un pas dintr-un drum lung, început de la prima suflare. Mă simt norocoasă să pot spune acum că nu am trăit traume – deși ani la rand m-am “mândrit” cu asta – doar contexte nefavorabile. Nu consider că cei din jur au urmărit asta, pana la urma și ei sunt suma experiențelor trăite, și erau și ei, undeva, pe parcursul propriului traseu.
Recent am realizat că identificarea cu emotiile mele, multe , este cireasa de pe tortul autosabotării. Am cedat toată puterea mea, lăsându-le să preia controlul, asumandu-mi astfel rolul de victimă. Mi-a fost cu mult mai ușor să-mi plâng de milă decât să acționez.
Îmi propun să incetez a fi o victimă, deși asta nu înseamnă că partea aceea din mine a dispărut complet. Ea există, face parte din trecutul meu – uneori și din prezent, dar cu consecințe diferite – și o accept, poate fără ea nu ajungeam aici.
De asemenea, nu pot exclude importanța oamenilor cu care îmi împart viața, timpul și energia. Ei au capacitatea de a potența resursele ce deja există în mine – și au facut-o, dar în lipsa elementului cheie – neidentificarea mea cu emoțiile pe care le simțeam – nu avea cum să fie suficient. Nu ma refer doar la cei prezenți acum, ci și la cei cu care am împărțit clipe sau episoade din viață. Le multumesc pentru răbdare, încredere și iubire. Imi doresc să vă returnez dragostea, servindu-vă, în continuare, într-un mod conștient.
Vă mulțumesc, știți fiecare cine sunteți. Vă iubesc.
Numele meu este Iarina. Sunt om, femeie, mamă, partener de viață, mereu în căutare de a face conexiuni și a mă exprima. Aceasta este povestea mea – un amestec al trecutului, prezentului și viitorului. Începe a fi desenată și in scris, aici. Speranța mea este că vă va servi într-un mic (sau mare) fel și pe voi, potențialii cititori. Mereu mi-au plăcut poveștile de orice fel – cei ce mă cunosc știu că îmi place sa vorbesc mult, dar mai nou, descopăr valoare imensă in a asculta.
Simte-te liber să deschizi o conversație, atâta timp cât servește pe toată lumea, atâta timp cât provine din curiozitate și nu pentru a valida sau invalida o idee. De asemenea, o discuție are valoarea contribuției aduse de participanți. Aceste principii mi-au devenit dragi mie, in urma unor întâlniri semnificative pe care le-am avut explorând educația autodirijată în ultimii ani. Niciodată nu am știut cum arată sau se simte un „loc sigur” pentru a mă dezvălui, și sper că acest blog va deveni unul atât pentru mine cat și pentru alții.
Bine ai venit, sper să rămâi.
Română 
English